jump to navigation

Omor pentru confortul masinii mele iulie 20, 2008

Posted by andraste in Despre viata, Lol of the day, Overseen.
Tags: , ,
add a comment

Asta e principiul dupa care se ghideaza majoritatea conducatorilor auto. Si cum locurile de parcare sunt putine, pentru a-ti putea parca masina trebuie sa strabati un adevarat drum initiatic. Cu atat mai mult cu cat esti un biet chirias si esti si rezident de Bucuresti. Dar asta nu-i o regula.
In blocul unde locuiesc parintii mei, masina unei vecine de la etajul 4 a fost atentionata ostentativ la stergatoare pentru ca vecina indraznise sa parcheze pe locul unui alt vecin de la etajul 3 care si-a luat de curand masina Renault Megane. Si o astfel de bijuterie nu poate fi parcata asa orisiunde. Dar locul disputat nu este inchiriat de la Primarie asa ca are dreptul sa parcheze acolo oricine, pe principiul “Primul venit, primul servit”.
Prietenul meu nu-si mai poate parca masina in spatele blocului unde stam cu chirie pentru ca a fost atentionat de nenumarate ori de vecini ,,binevoitori”. Ultima oara, intr-o sambata seara, ne-am trezit cu batai in usa. S-a dus el sa deschida buimac de somn. “Tu esti omu’ cu Renou’?”. “Da”. “Vezi unde-ti parchezi masina ca nu se mai poate s-o parchezi acolo”. “Dar dumneata cine esti?”. “Eu sunt omu’ cu Brecu’!”. Argument suprem si de netagaduit.
A, si stiti care-i principala distractie a celor din blocul nostru? Dupa ce vin de la serviciu, se posteaza in parcare, langa masini, cu dozele de bere langa ei si asteapta sa vada cine si unde parcheaza ca nu care cumva sa le blocheze lor masinile. Nu ca ar pleca undeva cu ele. Dar asa, preventiv…
Asa ca aveti grija unde va parcati masina pentru ca treaba asta a devenit deja o lupta pe viata si pe moarte.

Cersetori si cersetori mai 14, 2008

Posted by andraste in Despre viata, Overseen, Personaje.
Tags: , ,
add a comment

Exista, dupa mine, doua categorii de cersetori: cei carora merita sa le dam bani si cei carora nu merita sa le dam bani. Stiu, e cinic, dar asa e. Si culmea e, ca de cele mai multe ori le dam bani tocmai celor care nu merita, in detrimentul celor care ar avea intr-adevar nevoie de bani.

Am vazut azi la stiri un cersetor care se prefacea ca e olog si care avea un venit lunar (neimpozabil) :) de 3.000 ron. Dar jos palaria pentru el, omul era cumpatat, strangea bani la banca sa-si ia Logan…se pare ca pentru a conduce ologul isi revenea miraculos.

Tot astazi, in metrou, o femeie cersea. Si-a spus povestea simplu, fara tanguieli: isi pierduse casa din cauza datoriilor iar acum locuia intr-un canal. Avea o fetita in clasa a patra care mergea la scoala (avea poze cu ea). Femeia nu putea sa-si ia un serviciu pentru ca neavand domiciliu nu avea nici acte si nimeni nu te angajeaza in asemenea conditii. Dar isi castiga traiul din cersit si din cusut goblene. Nu mintea: intre doua statii si-a spus povestea, a primit bani de la oameni si a reusit sa si coasa la goblen asezata in genunchi. Ea face parte din categoria celor carora merita sa le dam bani – e o mama care vrea sa-si creasca copilul in ciuda greutatilor.

El, Ea si hartia igienica aprilie 15, 2008

Posted by andraste in Lol of the day, Overseen.
Tags: , , ,
2 comments

Un nou spot publicitar imi tulbura linistea…
Ea, in mijlocul camerei, plange de sare camasa de pe ea, vorba ceea, iar langa ea un sul imens de hartie igienica si un telefon. Cu hartia igienica isi sterge lacrimile si mu…nasul, iar la telefon se uita disperata asteptand sa sune…El. Si El suna: Alo, iubito? Ai avut dreptate. Am gresit. Te rog, iarta-ma!
Lacrimile dispar ca prin minune si ea alearga, cu sulul de hartie igienica cu tot, sa-l intampine la usa…toaletei…
Care-i morala? El se sterge la fund cu lacrimile Ei.
Funny, subtile but true…
Si-ar mai fi o morala: cum poti sa faci un barbat sa spuna: ,,Imi pare rau!”? Gasindu-i locul vulnerabil. Hihi!

Ce se intampla in Pasaj la Universitate? martie 20, 2008

Posted by andraste in Overseen.
Tags: , , ,
2 comments

Din ciclul ,,Misterele Bucurestiului”…

Ma tot intreb de cateva zile incoace ce se intampla in Pasajul de la Universitate de s-au inchis toate buticurile, inclusiv Mac-ul…O fi vorba doar despre niscaiva lucrari de restaurare sau ni se pregateste ceva interesant? Poate se va face un nou mall, sau poate si mai bine…un hipermarket in buricul targului…:D Speculez bineinteles!

Oricum…sper sa aflu cat mai curand si sa se termine totul cat mai repede pentru ca pasajul e de-a dreptul deprimant cu vitrinele goale…e chiar ciudat…sau poate mi se pare doar mie…

Matrimoniale RATB februarie 29, 2008

Posted by andraste in Lol of the day, Overseen.
add a comment

Singuratatea este apasatoare uneori si ne impinge la gesturi extreme – cum ar fi sa dai un anunt ,,matrimonial” intr-un loc mai putin obisnuit: pe spatele unui scaun dintr-un troleibuz 73. E drept, daca te gandesti cate persoane circula zilnic cu mijloacele de transport in comun, masura asta ,,disperata” nu pare una fara sanse de succes.

Ce m-a frapat insa pe mine a fost faptul ca ,,anuntul” nu era scris cu un marker cum sunt scrise de obicei anunturile de genul asta, si nici nu parea scris de un adolescent pus pe glume, ci de un domn serios din moment ce ,,textul” era scris cu pixul pe o hartie alba lipita pe tapiteria scaunului. Si textul suna cam asa (asta in caz ca nu-l puteti deslusi din poza facuta in graba si in mers :D ) – ,,Doresc sa cunosc o doamna. Tel: 0724…………..Leon”.

Nu pot decat sa-i urez ,,bafta” domnului Leon! Fie ca micul Cupidon sa va sageteze cat mai curand!

image000.jpg

Lebadutze si toporasi februarie 24, 2008

Posted by andraste in Overseen, Simt.
Tags: , ,
add a comment

Trei lebadutze frumoase si gratioase au poposit pe lacul din parcul Tineretului. Semn ca vine primavara…de fapt cred ca a venit deja din moment ce maine sunt 19 grade. Ghiocei, toporasi, lacramioare…flori de primavara…ce frumos!!!

Fara astenii de primavara, fara depresii…Magne B6, fratilor, cum zice Vivi…sa ne bucuram de viata si de primavara!

Nu vreau sa ma gandesc la licenta, desi ii simt rasuflarea rece in spate…Vreau sa privesc lebede si sa miros toporasi…Stiti cum miros toporasii? Au cel mai fin parfum dintre toate florile de primavara…

Lebede1image119.jpgimage120.jpg

Hainele frumoase nu se dau şi cu maniere decembrie 6, 2007

Posted by andraste in Overseen.
Tags: , ,
add a comment

Nu cred ca există cuvântul ,,mitocan” şi la genul feminin, dar ar trebui să existe…

Poate aţi văzut de multe ori pe stradă, în tramvai, autobuz şi metrou fete frumoase, îmbrăcate impecabil, tunse perfect, aranjate, dichisite, parfumate…păcat că unele dintre ele nu au şi maniere la fel de frumoase…

Dar de unde porneşte aceasta înverşunare a mea? De la un lucru mărunt dar care spune foarte multe…Ieri în metrou: o astfel de fată frumoasă, cu haine de firmă, cu cizmuliţe lăcuite, cu o geantă oversized de la Nike şi cu o cartelă de metrou în mână…ce credeţi voi că face ea cu bucăţica aia de hartie care nu-i mai folosea? Ei bine, îi da drumul frumuşel jos după ce o mototolise în prealabil…Ha? N-am văzut eu bine? Ba da, dovada e că bucata de hârtie e jos în faţa mea…

Păi de ce sa fim, fraţilor, civilizaţi? De ce sa băgăm bucăţica de hârtie în geanta noastră oversized de la Nike şi s-o aruncăm la primul coş de gunoi? Să ne stricăm blazonul?

Păcat că hainele frumoase şi genţile oversized de la Nike nu se dau şi cu maniere…